Georgeta ORIAN

(n. 1974). Conferenţiar universitar dr. la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România, Facultatea de Istorie şi Filologie, Departamentul de Filologie. Doctor în filologie din 2007 cu o teză despre literatura exilului românesc. Cursuri şi seminarii de literatură română interbelică şi postbelică, literatura exilului, etnologie. Membră a Centrului de Cercetări Filologice şi Dialog Multicultural. Membră a Asociaţiei Române de Istorie a Presei (ARIP).

 

Volume de autor: Vintilă Horia – privire monografică (Alba Iulia, 2000), Vintilă Horia, un scriitor contra timpului său (Cluj-Napoca, 2008);

 

Volume colective: Dicţionarul personajelor din teatrul lui I. L. Caragiale (coord. Constantin Cubleşan; Cluj-Napoca, 2002, 2012²), Dicţionarul personajelor din teatrul lui Lucian Blaga (coord. Constantin Cubleşan; Cluj-Napoca, 2005); Presa românească şi ideea naţională. Dicţionar, antologie, studiu, dosar critic (coord. Mircea Popa; Alba Iulia, 2006); Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică (coordonator Marian Petcu), Iaşi, 2012); Tărâm de legendă. Texte culese şi prelucrate de Marinela Baba, Daniel Tiutiu, Monica Jorj, Georgeta Orian şi Meda Firu, ilustraţii de Corina Păcurar, Alba Iulia, 2017);

 

Volume coordonate: Emilia Ivancu, Tomasz Klimkowski, Georgeta Orian (coordonatori), Fascinantul interbelic. Idei, oameni, cărţi (Alba Iulia, 2011, 2015²); Georgeta Orian, Pompiliu Crăciunescu, Vintilă Horia – un gânditor pentru mileniul trei, (Bucureşti, 2017); articole, studii critice, eseuri şi recenzii în volume colective şi în periodice culturale şi ştiinţifice din România şi din afara ei.

 

Domenii de interes şi cercetare: literatură, istorie şi critică literară, istoria mentalităţilor, literatura exilului românesc, etnologie etc.