Vintilă Horia

1915, 18/31 decembrie - Se naşte la Segarcea (Dolj) Vintilă Caftangioglu. Tatăl, Vintilă Caftangioglu, este inginer agronom, iar mama, Elena (n. Iucal), sunt nevoiți să pornească în primul exil al viitorului scriitor, în Moldova și apoi în Basarabia. Numele de Horia îi este dat scriitorului de către Nichifor Crainic, conform celor spuse de Pan M. Vizirescu (Evocarea scriitorului gândirist Vintilă Horia – „Gândirea”, serie nouă, anul II, nr.2/1993).

1933 - Este absolvent al Colegiului Național „Sfântul Sava” din București. În timpul liceului (1932) publică primul poem în revista „Vlăstarul” a liceului. Se înscrie la Facultatea de Drept, la insistențele familiei, dar va frecventa și cursurile de la Facultatea de Litere și cea de Filozofie (Universitatea București), încercând să-și urmeze visul de a fi asemenea lui Paul Claudel, lui Duiliu Zamfirescu sau lui Lucian Blaga, diplomat și scriitor.

1939 - Fondează revista „Meșterul Manole” după ce în anii anteriori a avut o fructuoasă activitate în paginile unor reviste cum ar fi „Gândirea”, „Raza literară”, „Sfarmă Piatră”, „Țara” și „Eu și Europa”. Intenția revistei era să promoveze valorile românești, prin proiecția lor în spațiul cultural european.

1940 - Este numit atașat de presă la Legația României din Italia (Roma), susținut fiind de Nichifor Crainic devenit ministru al Propagandei. Rechemat la București de noul guvern al Statului Național Legionar, dat fiind faptul că nu corespundea ideologic, V.H. întârzie să revină (își prelungește șederea în Italia până în decembrie).

1941 - Se căsătorește cu Olga Teohari. Îi apare Cartea omului singur (versuri), București. În iunie pleacă la Universitatea din Viena (având o bursă Humboldt).

1942 - Acolo și stelele ard…, București. Prin acest prim roman ca și prin volumul de poezie din 1941 se articulează acea triadă tematică remarcată de Pompiliu Crăciunescu: iubirea, sacrul, cunoașterea. Atașat de presă la Consulatul român din Viena.

1944, august - Este internat împreună cu soția în lagăre din Brückenberg, Krummhübel și Maria Pfarr.

1945 - Sunt eliberați de către trupele engleze și mutați într-o garnizoană de lângă Bologna, de unde cei doi soți se vor îndrepta spre Roma, refuzând să se întoarcă în țara unde scriitorul știe că partida istorică va fi câștigată de comuniștii ajutați de ruși.

1945-1948 - E o perioadă de privațiuni fizice dar și de muncă și asimilări. Îl cunoaște pe Giovanni Papini (model al multor intelectuali români, printre care și Mircea Eliade). Descoperă fondul adânc al gândirii creștine prin figura emblematică a Sfântului Francisc din Assisi.

1945, 5 iunie - Are loc un proces politic în România: Vintilă Horia este cercetat și urmărit pentru activitatea sa considerată a fi îndreptată împotriva poporului.

1946, februarie - Tribunalul poporului îl condamnă la muncă silnică pe viață, degradare civică pe zece ani și confiscarea averii pentru „crima de dezastrul țării, prin săvârșire de crime de război, contând în faptul de a se fi pus în slujba hitlerismului și fascismului, contribuind prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice” (apud Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc, 1945-1989).

1948, februarie - Se îndreaptă spre Argentina, unde își va desfășura o importantă secvență a vieții literare în Buenos Aires. Face o serie de munci de funcționar, apoi este lector de limba și literatura română la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Buenos Aires.

1951 - A murit un sfânt. Poesii 1941-1951. Torța, poem dramatic, Buenos Aires.

1948-1953 - În această perioadă argentiniană se naște ideea romanului Dumnezeu s-a născut în exil.

1953 - Eseu despre interpretarea ciclică a istoriei, Madrid. Jurnal de copilărie (poeme), Paris.

1953-1960 - Primește o bursă spaniolă (Institutul de Studii Hispanice) grație căreia se întoarce în Europa. Este o perioadă fructuoasă sub aspectul colaborărilor literare. Sub aspectul gândirii, Pompiliu Crăciunescu consideră că V.H. își configurează acum reperele unei gândiri transdisciplinare avant la lettre.

1957, octombrie - Începe scrierea volumului Dumnezeu s-a născut în exil.

1960 - Primește Premiul Goncourt pentru acest volum. Se naște un adevărat scandal de presă dat fiind faptul că autoritățile române nu pot accepta succesul unui exilat român și se folosesc de André Würmser pentru a lansa pe piață o serie de documente compromițătoare, mizând pe confuzia de nume al scriitorului și al vărului său (purtau același nume: Caftangioglu). Această nedreptate n-a fost niciodată corectată și de aceea în 2006 Marilena Rotaru a cerut printr-un memoriu repunerea în drepturi a lui V. H. Dar, deși memoriul publicat în „Adevărul literar și artistic” (17 ianuarie 2007) a fost semnat de o pleiadă impresionantă de intelectuali români, Președintele României, Primul ministru al Guvernului, Ministrul Culturii și Cultelor, Președintele USR și cel al Academiei Române nu au răspuns acestei solicitări. V. H. nu a ridicat premiul Goncourt, având o atitudine demnă în această situație. Romanul a avut, însă, un tiraj de sute de mii de exemplare și a fost tradus imediat în 14 limbi.

1961 - Cavalerul resemnării (roman), Paris.

1962 - Imposibilii (roman), Paris.

1964 - A șaptea scrisoare (roman), Paris. Revine în Spania care devine noua patrie. Aici va primi și cetățenia în anul 1972. Se implică într-o serie de proiecte jurnalistice (interviuri cu mari personalități cum ar fi Ernst Jünger, Gabriel Marcel, St Lupasco etc.)

1966 - Își continuă activitatea de romancier în limba franceză. Jurnalul unui țăran de la Dunăre, Paris.

1968 - O femeie pentru Apocalips (roman), Paris

1970-1976 - Este o perioadă fructuoasă din punctul de vederea al gândirii teoretice. Textul Introducere în literatura secolului XX apărut la Madrid în 1976 completează șirul de volume eseistice care debutează în 1970. Perioada este și deosebit de fructuoasă și din punct de vedere publicistic, având apariții în reviste care apar în toate marile orașe de pe mapamond. Deosebit de activ H.V. se implică și în fondarea unor reviste și colecții. Viitor petrecut (poeme), Salamanca.

1980 - Literatură și disidență. De la Mayakovski la Soljenitsin, Madrid 1983 Salvarea de ostrogoți (Perseguid a boecio!), roman, Madrid.

1987 - Un mormânt în cer (Un sepulcro an el cielo), roman, Barcelona.

1989-1992 - Eminescu, un conservator revoluționar în vol. „Centenarul Eminescu – 1989”, Madrid. După Revoluția din România, după căderea comunismului V. H. crede cu entuziasm că va putea să-și recupereze patria, dar trăiește dezamăgirea unor evenimente care amână revenirea (mineriadele, de exemplu). Totuși contactul cu intelectuali români îl determină să înceapă un drum de revenire, cel puți prin opera sa. Îi apar: Dumnezeu s-a născut în exil, Craiova (1990); Mai bine mort decât comunist, București (1990); Gânduri pe marginea unei istorii a viitorului, București (1990); Viitor petrecut, Craiova (1990); Mai sus de miazănoapte, București (1990). Introducere în Istoria Filosofiei românești (1991), Cavalerul Resemnării (1991) Moare la Collado Villalba Madrid, Spania, în 4 aprilie 1992.

1996 - Recucerirea Descoperirii, București

1999 - Moartea morții mele (nuvele), Cluj-Napoca. Introducere în istoria filosofiei românești moderne, București. Dicționarul papilor, București

2001 - Sfârșit de exil (nuvele), București.

2003 - Credință și creației (publicistică), Cluj-Napoca.

2004 - Suflete cu umbra pe pământ. Portrete și reflexii memorialistice, București.

2007 - O femeie pentru Apocalips, București.

2015 - Memoriile unui fost săgetător, București.

2016 - Salvarea de ostrogoți. Prigoniți-l pe Boețiu, București.