Adrian Dinu RACHIERU

Sociolog, critic literar, eseist, prozator, profesor universitar, doctor în sociologie. S-a născut la Soloneţ- Suceava, la 15 septembrie 1949. Este absolvent al Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava (1967) şi al Facultăţii de Filosofie-Sociologie (1971), Universitatea din Bucureşti. Colaborează la numeroase reviste culturale, printre care: Cultura, Contemporanul – Ideea Europeană, Convorbiri literare, Acolada, Cafeneaua literară, Bucovina literară, Tribuna, Scriptor, Expres Cultural, Plumb, Contexte ş.a. Membru al USR (filiala Bacău), al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al Asociaţiei Sociologilor din România.

 

A debutat editorial în 1983, cu Orizontul lecturii (Eseuri de sociologia literaturii), Editura Facla. Din volumele publicate (peste 30) menţionăm (selectiv): Poeţi din Bucovina (Editura Helicon, Timişoara, 1996), Elitism şi Postmodernism, Editura Junimea, Iaşi, 1999; Bătălia pentru Basarabia, Editura Augusta, Timişoara, 2000; Alternativa Marino, Editura Junimea, Iaşi, 2002; Legea conservării scaunului (roman, vol. I, II), Editura Eubeea, Timişoara, 2002, 2004; Globalizare şi cultură media, Editura Institutul European, Iaşi, 2003; Nichita Stănescu – un idol fals?, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2006; Eminescu după Eminescu, Editura Augusta, Timişoara, 2009; Poeţi din Basarabia (antologie critică), Editura Academiei Române, Bucureşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2010; Ion Creangă. Spectacolul disimulării, Editura David Press Print, Timişoara, 2012; Con-vieţuirea cu Eminescu, Editura Junimea, Iaşi, 2013; Romanul politic şi pactul ficţional (I), Editura Junimea, Iaşi, 2015; Polemici de tranziţie, Editura Tibiscus (Uzdin, R. Serbia), 2016; Romanul politic şi pactul ficţional (II), Editura Junimea, Iaşi, 2018.

 

Premii literare: Premiul pentru critică al revistei Luceafărul (1982); Premiul „M. Eminescu” – Suceava (SSB): 1995, 1996, 2010; Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei: 1995, 1999; Premiul Salonului Naţional de carte (Iaşi): 1997, 1999; Premiul Salonului Internaţional de carte (Chişinău): 2000, 2006, 2007, 2010, 2012; Diplomă de onoare Societatea Română de Radiodifuziune (2001); Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler (2002); Premiul pentru critică (Reims, Franţa): 2002; Premiul revistei Lumina (Novi Sad, Serbia): 2007; Premiul revistei Cafeneaua literară, Piteşti, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova: 2001, 2011, 2012; Premiul pentru istorie literară, Poeţi din Basarabia, Filiala Bacău a USR, 2011; Premiul Grigore Vieru (exegeză), Iaşi, 2013; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române pentru volumul Generaţia orfelină, (Mitografii lirice), 2014; Premiul de excelență, Toamnă bacoviană (ediția a VI-a), Bacău, 2016.