Radu VOINESCU

Născut la 8 decembrie 1958, în satul Dîmbroca, comuna Săgeata, judeţul Buzău. Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, Secţia română-franceză. Doctorat în ştiinţe filologice la Universitatea din Bucureşti.

 

Director al revistei de cultură „Diagonale”, pe care a înfiinţat-o la Buzău împreună cu Marian Rădulescu (2008-2009). Preşedinte al Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România din 2013.

 

Colaborări şi rubrici susţinute timp îndelungat la: „Luceafărul“, „Luceafărul de Dimineaţă”, „Hyperion”, „România literară“, „Viaţa Românească”, „Suplimentul literar-artistic al ziarului «Tineretul liber»“, „Contrapunct“, „Litere, Arte & Idei“, „Cronica“, „Paradigma“, „Poesis“, „Poesis Internaţional”, „Familia“, „Vatra“, „UNU“, „Minerva“, „Semne“, „Tomis”, „Cafeneaua literară”, „Sud”, „Ziua literară”, „Revista nouă”, „Princeps Edit”, „Antares”, „Oglinda literară”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Neuma”, „Steaua”, „Nouvelle Europa“ (Luxemburg), „Le mensuel littéraire“ (Bruxelles). Colaborări constante, din 1989, la Radio România Cultural.

 

S-a aflat printre fondatorii Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. A înfiinţat (2011) şi coordonează Colocviile de Critică ale Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România. A pus la punct o nouă teorie a genurilor literare. A fundamentat şi a dezvoltat un nou sistem estetic, introducând noi categorii în estetică.

 

Volume publicate: Hierofantul, versuri (1999), Modernităţi. Eseuri de antropologie culturală (2001), Poezii (2002), Spectacolul literaturii. Studii de critică şi teorie literară (2003), Printre primejdiile criticii (2004), Trivialul (2004), Erezii pioase, povestiri (2005), Subiecte I. Scriitori români contemporani (2005).

 

Prezent în antologiile: Spèctre lyrique. Anthologie de poèsie roumaine contemporaine (sélection, traduction: Georges Astalos; 2000); Canon şi canonizare (2003); Sentiment latin/Sentimento latino. Poeţi români–Poeţi napoletani, Poeti romeni–Poeti napoletani, antologie de poezie (2004), Marea Scriitorilor, între Olimp şi Zidul Puterii (2012); Născut în '58, antologie de poezie (2013).

 

A coordonat volumul Actele Colocviilor Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România, Ediţiile I-VI, 2011-2016 (2016). Consilier şi contributor la Encyclopedia of Erotic Literature (Routledge, Taylor & Francis Group, New York, London, 2006).

 

Un studiu care interpreta dintr-un punct de vedere original poemul „Passionnement”, al lui Gherasim Luca, „«Passionnement» sau sadismul dialecticii”, prezentat la Colocviul Avangardei Româneşti şi Europene de la Bucureşti în mai 2003 şi publicat în revista „Observator cultural” în numărul 212, din 16 martie 2014, la comemorarea a 10 ani de la dispariţia poetului, a rămas fără nici un ecou din partea exegeţilor lui Luca, nefiind remarcat decât de Şerban Foarţă într-un mesaj privat.